Istoric
Rădăcinile masajului thailandez sunt învăluite în negura istoriei, necunoscându-se la ora actuală cu precizie foarte multe detalii despre apariţia şi dezvoltarea sa în trecutul îndepărtat. În schimb, mai multe informaţii s-au păstrat despre cel considerat în mod unanim a fi fondatorul acestei arte a vindecării. Numele său a fost scris în mod diferit de-a lungul timpului, o transcriere aproximativă în caractere latine fiind Shivaga Komarapaj. De origine indiană, el avea să devină unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi doctori ayurvedici ai timpului său, prieten şi medic personal al lui Buddha. Thailanda este ţara care a devenit, am putea spune, o a doua patrie a doctorului Shivago. În condiţii istorice neclare, despre care nu s-au păstrat atestări scrise, el a ajuns să fie considerat fondatorul medicinii tradiţionale thailandeze şi a fost aşezat în panteonul zeităţilor budiste, fiind respectat ca atare.
Se consideră că mişcările şi fundamentarea teoretică de bază sunt rodul creativităţii doctorului Shivago, probabil în perioada când a luat asupra sa sarcina de a veghea la starea de sănătate a călugărilor care îl venerau pe Buddha. Cert este că acest tip de masaj a dispărut aproape în întregime din ţara de origine, India. Un sistem asemănător mai poate fi întâlnit în Laos, ţară care se învecinează cu Thailanda, iar urme vagi pot fi identificate şi în Cambogia. Thailanda este, însă, ţara unde sistemul a cunoscut o dezvoltare impresionantă, ajungând la dimensiunile unui fenomen naţional. De-a lungul secolelor, învăţăturile s-au transmis de la maestru la ucenic pe cale orală, după tradiţia asiatică.
La ora actuală, după informaţiile de care dispunem, există o instituţie de învăţământ superior, cu durata de trei ani, în Bangkok, precum şi mai multe şcoli oficiale, cu durata de şase luni, în diferite alte oraşe. Limba de predare, din păcate pentru străini, este exclusiv thailandeza, diploma eliberată fiind oficial recunoscută şi dându-i posesorului dreptul de a ocupa un loc în sistemul de sănătate thailandez. Templul Wat Poo, din Bangkok, este, de asemenea, un important loc în care se predă Nuadul, el fiind considerat în continuare ca leagăn al acestei arte. În rest, şcolile private asigură difuzarea şi predarea tehnicii pe teritoriul thailandez, cea mai mare concentrare fiind în oraşul Chiang Mai (nordul ţării), urmat de capitala Bangkok. Acestea se află, şi ele, pe diferite trepte de organizare. Unele au programe de studiu bine fundamentate, ce se desfăşoară pe diferite cicluri. Ciclul minim este, în general, de o săptămână, cel maxim putând atinge 3-6 luni. Diplomele eliberate sunt validate de guvernul thailandez, ele fiind, în unele cazuri, recunoscute şi de instituţiile de profil din ţări occidentale, precum SUA, Canada etc.
O menţiune aparte o merită şcolile organizate în jurul unor personalităţi cunoscute şi respectate, adevăraţi maeştri ai Nuadului. De obicei, ei nu dau nici un fel de diplome, programa fiind de multe ori nu chiar riguroasă, durata studiile mergând, după posibilităţile ucenicilor, de la 2-3 zile până la câţiva ani. La toate aceste şcoli private limba de predare este engleza, majoritatea covârşitoare a studenţilor fiind din rândul turiştilor occidentali.
Stiluri
Chiar dacă la nivel oficial nu s-a realizat o clasificare a stilurilor din cadrul Nuadului, este o practică curentă împărţirea sa în aşa numitele stiluri nordic şi sudic. Stilul sudic are ca loc de plecare templul Wat Poo din Bangkok şi este mai energic, mergând foarte mult pe presiuni puternice şi mişcări de extensie accentuate. Cel nordic, cu origini în „Old medical hospital” (Spitalul vechi) din oraşul Chiang Mai, este considerat a fi mai blând şi mai lent, accentuând pe mişcările de întindere şi pe urmărirea liniilor energetice.
O altă tendinţă, mai puţin frecventă, identifică alte două stiluri, cel regal şi cel comun. Stilul regal, practicat pe membrii familiei regale şi pe persoanele din înalta aristocraţie, are anumite limitări. Practicantului nu îi este permis să se apropie de persoana masată la mai mult de jumătate de metru, nu are voie să stea cu spatele la „client” sau să-şi folosească picioarele, nu poate efectua mişcări de întindere etc. În principiu, în cadrul acestui stil, se merge pe lucrul cu mâinile şi pe urmărirea foarte riguroasă a meridianelor energetice ale corpului celui tratat. Stilul comun nu este altceva decât Nuadul aşa cum îl cunoaştem noi.
Cu preponderenţă în mediul rural, mai poate fi întâlnit un stil, mult mai dur, adecvat fermierilor care muncesc câte o zi întreagă pe câmpurile de orez. Acest masaj se efectuează aproape exclusiv pe spatele clientului şi folosind picioarele. Practicantul se urcă cu picioarele pe spatele persoanei masate şi se ţine cu mâinile de o bară sau de nişte inele pentru a-şi menţine echilibrul şi pentru a mai reduce greutatea propriului corp. Este de menţionat că practicanţii avansaţi sunt capabili să efectueze mişcările pe spatele unui client fără sprijin suplimentar. Se merge mult pe presiuni de-a lungul spatelui şi pe diferite mişcări de întindere a coloanei.
În sfârșit, o ultimă clasificare le împarte în stiluri generale și stiluri terapeutice. Cele generale au o adresabilitate universală, fiind recomandate oricăror categorii de clienți, de la copii până la persoane de vârsta a treia. Efectele sunt foarte bune, dar nu se merge în profunzime, urmărindu-se, mai mult, o armonizare a ființei clientului și relaxarea fizică și psihică. Stilurile terapeutice, în schimb, merg foarte profund, identifică cauzele diverselor afecțiuni și se focalizează pe tratarea lor eficientă, rezultatele fiind de durată – ameliorări și, cel mai adesea, vindecări ale unor afecțiuni specifice.
Caracteristici
Tehnicile folosite în cadrul Nuadului sunt foarte variate ca formă şi modalitate de execuţie. Numărul lor de bază este undeva în jurul a cinci – şase sute, iar dacă socotim variantele şi alte tehnici secundare ele sunt cu mult peste o mie ca număr. În vorbirea curentă, Nuadul este alintat frecvent cu denumirea „yoga pentru leneşi”. Explicaţia este simplă, multe din tehnici având o afinitate vizibilă cu sistemul posturilor din yoga. Deosebirea constă în faptul că persoana masată nu trebuie să se mai „deranjeze” pentru efectuarea lor, această sarcină fiind exclusiv responsabilitatea maseurului.
În sistemul clasic se începe întotdeauna cu masarea picioarelor şi se termină cu capul. Fiecare segment al corpului – laba piciorului, gamba, coapsa, bazinul, abdomenul etc. are un număr de tehnici specializate pentru el, acestea fiind efectuate în cadrul aşa numitelor „secvenţe”, îmbinări de tehnici efectuate pe parcursul unui interval de timp. Durata minimă necesară pentru declanşarea unor efecte, spun vocile avizate, este de 1,5 – 2 ore, timp necesar pentru punerea în mişcare a energiilor specifice şi pentru flexibilizarea unor părţi ale corpului care pot prezenta probleme. În unele cazuri, dacă practicantul simte că este necesar se poate ajunge şi la timpi mai mari - patru, şase sau, chiar douăsprezece ore.
De asemenea, rugăciunea şi meditaţia sunt de importanţă maximă în practica curentă. Un practicant responsabil nu începe niciodată masajul fără o invocare adresată maestrului fondator/divinităţii, rugând să fie îndrumat şi sprijinit pe parcursul orelor petrecute împreună cu clientul său. Acelaşi lucru se întâmplă şi în final, practicantul adresând acum mulţumiri maestrului fondator/divinităţii pentru ajutorul primit. Cât despre meditaţie, întreaga practică a Nuadului este o continuă meditaţie în mişcare. Având în vedere că pe parcursul efectuării masajului, practicantul nu vorbeşte cu clientul său (cu excepţia cazurilor de necesitate), el trebuie să se focalizeze foarte intens în interior, să simtă cele mai mici reacţii ale fiinţei clientului pentru a putea să-şi ajusteze corespunzător presiunea sau durata unei mişcări.
Un alt aspect ce ar merita menţionat este cel vestimentar. Spre deosebire de multe alte tehnici similare, atât clientul cât şi practicantul Nuadului trebuie să fie în întregime acoperiţi, să poarte pantaloni lungi şi bluze cu mâneci lungi, de preferinţă nu foarte largi şi din materiale naturale pentru a nu împiedica curgerea energiilor. Rămân descoperite doar extremităţile – picioarele, mâinile, gâtul şi capul.
Efecte
Fundamentarea teoretică a Nuadului are la bază sistemul frecvent întâlnit în ţările asiatice al liniilor/meridianelor energetice. Rădăcinile sunt, evident, de origine indiană, dar cu multe similitudini în spaţiul chinez sau japonez. Corpul uman este acoperit, în viziunea lor, de o reţea foarte fină de linii energetice ce asigură transportul energiei procurate prin intermediul hranei şi al respiraţiei peste tot în fiinţă.
Numărul total este de-a dreptul impresionant – 72.000, dar în practica curentă sunt folosite doar zece, considerate a fi meridianele majore. De-a lungul lor sunt situate şi numeroase puncte de acu/presopunctură, ele fiind stimulate în timpul practicării masajului. Aceste zece meridiane sunt considerate ca suficiente pentru reducerea semnificativă a simptomelor sau chiar pentru vindecarea majorităţii bolilor/afecţiunilor curente. Respectivele meridiane au, toate, ca punct de plecare zona ombilicală, considerată în tradiţia thailandeză (si nu numai) ca zona energetică centrală a fiinţei umane.
De-a lungul timpului, din diverse motive, aceste meridiane se obstrucţionează în diferite puncte şi organele nu mai primesc fluxul corespunzător de energie. Corpul începe să se rigidizeze, scăzând flexibilitatea și capacitățile motorii, organele dau semne de slăbiciune și apar disfuncționalități, care, dacă nu sunt sesizate și tratate la timp, conduc la inerentele boli …
Rolul Nuadului, prin efectuarea unor mişcări bazate pe milenii de observare atentă şi de practică, este tocmai acela de a înlătura obstrucţiile şi de a reda energiei vitale libertatea de circulaţie. Toate acestea sunt realizate prin contactul direct cu clientul, fără apelarea la medicamente sau la tratamente moderne, care au de multe ori destule efecte secundare, nedorite.
Metodele folosite sunt variate, dar, aproape invariabil, dureroase. Se lucrează cu presiuni profunde pe blocaje, extensii sau torsiuni ale corpului clientului. Unele stiluri, foarte specializate, merg, de exemplu, pe traseele tendoanelor, sau ale nervilor. Efectele obținute prin degajarea acestor trasee sunt impresionante.
Trebuie menționate și efectele asupra psihicului. Practicantul intră într-o stare profundă de meditație, ce se transmite și asupra clientului, care se va liniști la un nivel cu mult mai adânc decât cel atins în timpul somnului sau după practicarea unor tehnici de relaxare. Efectele stresului dispar ca prin farmec și ființa adună suficiente resurse pentru a face față vieții moderne tumultoase și solicitante.